CARMEN AFANASENCO



Tax Manager
EY Romania
Carmen este Manager în cadrul departamentului de Asistenţă fiscală al EY România şi este specializată în servicii de consultanţă şi planificare fiscală. Carmen a acumulat o bogată experienţă în ceea ce priveşte aspectele fiscale cu care se confruntă companiile locale si internationale, fiind implicată în numeroase proiecte, de la asistenţă în pregătirea declaraţiilor până la consultanţă pe probleme specifice. A coordonat ca parte a echipei fiscale reorganizari de grupuri, prin transferuri de business, fuziuni, achiziții, cât și asistență în relaţia cu autorităţile fiscale, atât pe parcursul controalelor fiscale și ulterior în faza de contestație.
Carmen este licentiată a Facultății de Studii Economice din cadrul Academiei de Studii Economice București și Fulbright alumna, cu o diploma MBA în Finanțe Internaționale de la St. John’s University, New York. De asemenea, este membru al Camerei Consultanților Fiscali din România și acreditată ACCA.